062001930
  medpresa@gmail.com

Leziunea plexului brahial

Caută în termenii maladiilor neurologice
Începe cu Conține Termen Exact
Termenul Definiția
Leziunea plexului brahial

DEFINIȚIE ȘI CAUZE

Plexul brahial este alcătuit dintr-un buchet de nervi conectaţi între ei, fiind situaţi în zona gâtului, ce trimit semnale de la nivelul măduvei spinării către umăr, braţ şi mână.

Leziunea plexului brahial apare atunci când aceşti nervi sunt întinşi, comprimaţi, tăiaţi, deterioraţi de inflamaţii sau tumori.

plexul brahial

În funcţie de gravitatea afectării nervilor, leziunile de plex brahial sunt clasificate în felul următor:

  • Smulgere  - rădăcina nervului este complet separată de măduva spinării;
  • Neurapraxie - nervii sunt întinşi;
  • Nevrita plexului brahial (sindromul Parsonage-Turner) - este o patologie mai rară ce nu poate fi identificată cu vreo cauză;
  • Ruptură – nervul este întins şi rupt, dar nu la nivelul măduvei spinării;
  • Axonotmesis – distrugerea axonilor;
  • Neurotmesis – afectarea întregului nerv;
  • Neurinom - tumoră benignă a unui nerv.

CAUZE

  • Practicarea sporturilor de contact
  • Dificultăţi la naştere
  • Traume 
  • Tumori 
  • Tratamente împotriva cancerului

SEMNE ŞI SIMPTOME

Leziuni minore ale plexului brahial – apar în cazul sporturilor de contact, fiind cauzate de întinderea sau comprimarea nervilor plexului brachial. Se caracterizează prin amorţeală, slăbiciune a muşchilor braţului, o senzaţie de şoc electric sau de arsură în braţ, ce durează de la câteva minute până la câteva zile:

Leziuni grave ale plexului brahial – sunt cauzate de ruperea nervilor; cea mai gravă leziune de plex brahial fiind atunci când rădăcina nervilor este ruptă din măduva spinării. Se caracterizează prin incapacitate sau slăbiciune de a folosi anumiţi muşchi de la umăr, braţ sau mână, dureri severe, lipsa oricărei senzaţii la nivelul umărului, braţului sau mâinii.

COMPLICAŢII

  • Durere cronică
  • Amorţeală 
  • Atrofia musculară
  • Articulaţii rigide
  • Dizabilitate permanentă

Diagnostic

Medicul vă va examina mâna şi braţul pentru a efectua testul de senzaţie şi funcţie, astfel va diagnostica tipul de leziune.

Teste imagistice

  1. Tomografia Computerizată foloseşte razele X pentru a crea imagini asupra structurilor din interiorul corpului.
  2. Rezonanţă Magnetică Nucleară foloseşte unde radio şi un câmp magnetic ce permite vizualizarea structurilor din interiorul corpului. Acest test serveşte la identificarea afecţiunii din zona plexului brahial precum şi identificarea unui nerv ce a fost desprins de pe măduva spinării.
  3. Mielograma este un tip de radiografie ce foloseşte o substanţă de contrast injectată în măduva spinării, pentru a produce o imagine detaliată a acesteia precum şi a rădăcinilor nervoase.

TESTE ELECTRODIAGNOSTICE

  1. Electromiograma este un test ce măsoară activitatea electrică a muşchilor cu ajutorul unui electrod.
  2. Velocitatea conducerii nervoase este un test ce măsoară viteza cu care circulă impulsul nervos prin transmisia unui curent electric de intensitate minimă prin nerv.

TRATAMENT

Leziunile minore de plex brahial se pot vindeca fără tratament.

De exemplu, bebeluşii se recuperează fără tratament în decurs de câteva luni. Dacă simptomele persistă, atunci este nevoie de fiziokinetoterapie.

Leziunile majore necesită intervenţie chirurgicală pentru recuperare.

Accesări: 1835