Injectia anti-rid Botox ar putea fi folosita ca tratament pentru migrenele cronice, potrivit rezultatelor unor teste efectuate de Allergan Inc., prezentate de presa americana de specialitate.
Rezultatelor testelor clinice arata ca injectiile cu Botox pot aduce beneficii pacientilor care sufera de migrene cronice. Astfel, compania Allergan Inc. va incerca sa obtina aprobarea Administratiei pentru Alimente si Medicamente din Statele Unite pentru a putea comercializa Botox-ul ca tratament pentru durerile de cap, pana la jumatatea anului 2009.
Studiile clinice au demonstrat o diminuare semnificativa a numarului de zile cu migrene la pacientii carora le-a fost administrat Botox, in comparatie cu cei care au primit un tratament placebo.
Toxina botulinica este o neurotoxina produsa de bacteria Clostridium botulinum si este una dintre cele mai otravitoare substante naturale. Daca este folosita in cantitati foarte mici, toxina botulinica nu este daunatoare.
Compania farmaceutica americana Allergan, infiintata in anul 1948, este cea care produce tratamentul cosmetic pe baza de Botox.