Encefalita de căpuşă

DEFINIȚIE ȘI CAUZE

Există trei subtipuri importante ale acestui virus:

• subtipul european (afectează cu precădere partea de vest a Europei)
• subtipul Orientului Îndepărtat (determină encefalită în sezonul de primăvară-vară)
• subtipul siberian

Afecţiunea se caraterizează prin două stadii: primul apare la 3-4 săptămâni de la muşcătura căpuşei şi este o etapă nespecifică (simptomele sunt asemănătoare gripei), iar în al doilea stadiu al bolii apar leziunile la nivelul sistemului nervos central. De obicei, severitatea bolii este asociată cu vârsta înaintată a pacientului.

Transmiterea virusului se poate realiza pe trei căi:

• calea cutanată (cea mai frecventă), prin muşcătura de căpuşă;
• calea digestivă: consumul de lapte şi produse lactate nepasteurizate de la animale parazitate de căpuşe infectate (capre, oi, vaci);
• cale respiratorie-digestivă: inhalarea sau ingestia accidentală a prafului cu dejecte sau resturi uscate ale căpuşelor infectate sau prin inhalare de virus în condiţiile de laborator.

Zonele de la nivelul corpului comune pentru cantonarea căpuşelor sunt: firul de păr, spatele urechilor, coate, fosa poplitee (spatele genunchilor), axile, regiunea inghinală.

Persoanele la risc sunt cele care locuiesc sau călătoresc în perioada aprilie-noiembrie în zonele endemice; fermierii; pădurarii; soldaţii; alpiniştii; tehnicienii din industria prelucrării lemnului.

Zonele în care există un număr mare de căpuşe sunt zonele cu verdeaţă, în special verdeaţa de la nivelul solului. Căpuşele odată infectate vor conţine virusul pentru toată durata vieţii lor. Aproximativ 9% dintre acestea sunt infectate viral şi rata de transmitere a infecţiei la om este de 1/200-1/1000. Virusul se găseşte în saliva căpuşei. Trebuie ţinut cont de faptul că saliva mai conţine şi o substanţă cu rol anestezic local, care poate diminua foarte mult durerea produsă de muşcătură, asftel că de cele mai mute ori gazda nu va simți mușcătura.

SEMNE ŞI SIMPTOME

Boala prezintă patru faze: perioada de incubaţie, faza iniţială, perioada asimptomatică şi faza secundară (neuroinfecţia invazivă).

1. Incubaţia durează între 7-14 zile şi este adeseori asimptomatică.
2. Faza iniţială durează 2-4 zile şi este guvernată de semne şi simptome nespecifice: febră; stare de rău; pierderea poftei de mâncare; mialgii; cefalee; greaţă şi vărsături.
3. Perioada asimptomatică cuprinde un interval de 4-7 zile caracterizat prin afebrilitate (dispariţia febrei) şi amelioararea până la dispariţia a simptomelor din faza iniţială.
4. Faza secundară nu este obligatoriu să apară la toţi pacienţii, studiile epidemiologice indicând o incidenţă de 20-30%. Durata este de 1-3 săptămâni şi debutează prin febră înaltă, însoţită de un sindrom meningitic sau de sindroame encefalitice.

• Sindromul meningitic se manifestă prin: cefalee, fotofobie şi redoare de ceafă (pacientul nu-şi poate îndrepta capul).
• Sindromul encefalitic se poate descrie prin: somnolenţă, confuzie, tulburări senzoriale sau motorii.

Uneori cele două sindroame se pot întrepătrunde rezultând un tablou specific de meningo-encefalită.

Alte manifestări care pot apărea în faza secundară a bolii sunt: convulsiile, afazia (tulburări de vorbire) şi paralizia.

Perioada de convalescenţă este de lungă durată, incidenţa sechelelor fiind de 30-60% şi cu simptome neurologice prezente pe termen lung sau permanent. Este rar fatală, însă acest aspect depinde atât de subtipul viral cât şi de starea pacientului.

Complicaţiile bolii sunt reprezentate de:

• tulburări de memorie
• modificări comportamentale
• epilepsie
• tulburări de dispoziţie
• tulburări de atenţie, concentrare, planificare, rezolvare a problemelor
• tulburării motorii

METODE DE DIAGNOSTIC

Diagnosticul prezumtiv este făcut, iniţial, de către medicul de familie în funcţie de: debutul simptomelor, istoricul de călătorii a pacientului, existenţa unei muşcături de căpuşă în ultimele 3-4 săptămâni. Se vor realiza un examen fizic general şi un examen neurologic amănunţit. În cazurile grave, se impune internarea pacientului pe o secţie de anestezie şi terapie intensivă pentru susţinerea funcţiilor organismului. Criteriile de confirmare ale bolii sunt redate de către analizele de sânge şi de lichid cefalorahidian, extras prin puncţie lombară, iar testele specifice făcute în aceste caz cuprind:

• anticorpi specifici (IgM, IgG) anti TBE (virusul encefalitei de căpuşă);
• anticorpi anti-IgM în lichidul cefalorahidian;
• determinarea ADN-ului viral în serul pacientului;
• izolarea virală.

Se mai poate recurge şi la investigaţii de imagistică medicală (tomografie computerizată sau rezonanţă magnetică nucleară) pentru a decela alterările produse la nivelul creierului.

TRATAMENT

Tratamentul care se poate oferi în această afecţiune este unul suportiv. În cazurile grave, internarea pe secţiile de anestezie şi terapie intensivă este urmată de ventilaţie mecanică.
Frecvent, în primul stadiu al bolii, pentru reducerea durerilor provocate se poate administra numai medicaţie cu rol analgezic (paracetamol) sau antiinflamator (ibuprofen). În cazurile de meningită sau de encefalită se pot administra: perfuzii cu ser sau cu soluţie Ringer pentru a preveni deshidratarea; oxigenoterapie pe mască sau, în situaţii severe, ventilaţie mecanică şi corticoterapie. După externarea pacientului, se recomandă: odihnă prelungită, antialgice şi antiemetice timp de 7-10 zile.

Atunci când se dezvoltă complicaţiile, este necesară intervenţia unei echipe pluridisciplinare pentru supravegherea evoluţiei pacientului, din care să facă parte: un psiholog clinician sau un medic psihiatru; un terapeut ocupaţional; un fizioterapeut şi un logoped.

De multe ori, muşcătura nu este foarte dureroasă astfel că este necesară:

• inspecţie amănunţită a întregului corp, cu precădere a zonei axilare (subraţ), zonei inghinale, picioarelor (spatele genunchilor), regiunii ombilicale (buric), gâtului şi capului;
• la copii, verificarea scalpului şi, în special, a rădăcinii firului de păr;
• înlăturarea căpuşei în întregime, fără a rupe partea posterioară a corpului; capul căpuşei nu trebuie să rămână înfipt în rană; îndepărtarea se va face cu o pensetă fixată cât mai aproape de piele, trăgând ferm; nu este indicată răsucirea decât dacă utilizați un instrument special pentru îndepărtarea căpușei, care presupune mișcarea de rotire;
• nu trebuie strivit corpul căpuşei şi nici nu trebuie aplicată căldură sau diverse substanţe pe ea, aceste metode determinând golirea conţinutului stomacal al căpuşei în rană şi, implicit, transmiterea bacteriilor/virusurilor;
• după înlăturarea căpuşei, se va spăla rana cu alcool şi se va aplica un unguent care să conţină antibiotic cu spectru larg.

VACCINAREA

Vaccinarea este principala metodă de prevenţie a encefalitei produse de muşcătura de căpuşă.

Indicaţia de vaccinare este crescută la:

• persoanele care locuiesc în zonele endemice;
• riscul ocupaţional (fermieri, pădurari, tehnicieni în prelucarea lemnului; soldaţi);
• cei care manipulează în laborator produse patologice ce conţin virusul;
• cei care călătoresc în zone de risc.

Contraindicaţiile absolute ale administrării vaccinului sunt: existanţa unei boli febrile recente sau a unei alergii documentate la constituenţii vaccinului, inclusiv la proteinele din ou.